Vă vom trimite un e-mail pentru a vă reseta parola.
Despre noi
Despre noi
Despre NeoGalateca
De la obiecte unicat sau în serii limitate, inspirate din expozițiile galeriei și din tendințele artistice globale, până la creații ale designerilor români consacrați și ale brandurilor internaționale de prestigiu, NeoGalateca oferă o selecție curatorială atentă și diversificată. Lansat în 2013 ca o extensie naturală a Galeriei de artă contemporană și design Galateca, NeoGalateca Gallery Shop a devenit rapid un punct de referință pentru cei care caută cadouri de artă și design cu personalitate. Descoperiți aici bijuterie de autor, accesorii de mătase sau piele, piese de design vestimentar, obiecte de design interior care transformă spațiul personal, obiecte ludice pentru copii, cărți de artă esențiale și, bineînțeles, opere de artă originale – fotografie, pictură, ilustrație, grafică, ceramică și sculptură.
NeoGalateca se distinge ca unul dintre puținele locuri din București unde puteți găsi "the Romanian Gift Shop" autentic, propunând colecții care îmbină arta și designul cu o calitate demnă de un magazin muzeal. În plus, cele trei spații ale galeriei-magazin pot deveni "camere de autor", adăugând o dimensiune performativă și experimentală experienței NeoGalateca.
În 2019, NeoGalateca și-a extins prezența și serviciile, lansând o platformă de e-commerce modernă (www.neogalateca.ro) și dezvoltând noi servicii pentru publicul larg si corporate.
Neo-Spații, Neo-Obiecte de design și Neo-Perspective. Pe lângă spațiile dedicate artei contemporane și evenimentelor, galeria-magazin a fost reimaginată cu cele trei camere de autor, oferind o experiență inedită. Noua selecție de obiecte de artă și design se adresează atât publicului larg, cât și companiilor, iar Neo-Perspective vine în întâmpinarea cererilor corporate pentru cadouri personalizate, oferind pachete dedicate și posibilitatea de a comisiona ediții speciale.
Vă invităm să explorați NeoGalateca, fie online, fie fizic, pentru a descoperi un univers fascinant unde arta și designul se întâlnesc.